One-IT – Aniversare 12 Ani de activitate

– În aceşti 12 ani am investit energie în colaborarea cu clienţii noştri, să fim aproape de ei şi să le implementăm soluţii în afacerea lor care să-i conducă spre succes. Am ştiut dintotdeauna că există o strânsă legătură între dezvoltarea mediului de business în care activăm şi dezvoltarea companiei noastre. Tocmai de aceea ne-am concentrat mereu atenţia pe implicarea în proiecte şi parteneriate cu impact major şi imediat asupra comunităţii locale şi asupra mediului de afaceri din Maramureş şi din regiune. Iar misiunea noastră pentru viitor este să ne diversificăm şi mai mult paleta de servicii şi soluţii IT care să aducă plus valoare pentru cei care, în ultimii 12 ani, ne-au investit cu încredere — clienţi, parteneri de afaceri, societate civilă şi angajaţi. La acest moment aniversar, aducem clienţilor noştri soluţii noi IT care Continue reading

Share and Enjoy !