Educația în România încotro? – Ne pregătim pentru robotizare?

Forumul regional Merito Maramureş - Educaţie pentru viitor

Educația este cea mai importantă în dezvoltarea societății noastre!
Fiecare dintre noi trebuie să facem ceva pentru transformarea educației din România, și să nu mai așteptăm după alții, sau să dăm vina doar pe politicieni! Trebuie cât mai multă implicare, atât de la părinți, cât și de la profesori sau elevi și chiar de la simpli oameni ai comunității!

Schimbarea se întâmplă!

În perioada 21-22 februarie 2020, a avut loc Forumul regional Merito Maramureş – Educaţie pentru viitor, unde împreună cu alte companii regionale One-IT a fost partener al acestui eveniment. (detalii despre proiect: www.proiectulmerito.ro)
Ceea ce am observat aici m-a bucurat; și am văzut că schimbarea în bine a educației din România stă în mâinile noastre, iar acest lucru deja se întâmplă, mulți profesori la nivel național se implică în buna educație a copiilor. Cu ajutorul programului Merito susținut de Romanian Business Learders se construiește o comunitate care să îi descopere pe toți dascălii cu adevărat deosebiți, în care se oferă recunoașterea și promovarea bunelor practici mai departe, pentru a inspira și alți profesori.
Ceea ce trebuie să înțelegem noi, este că această schimbare, de fapt, vine de la fiecare și fiecare trebuie să facă ceva! Este absurd să tot așteptăm după alții și să tot dăm vina pe factori ce nu depind de noi, când dacă faci ceva, îți asumi ceva – atunci reușești! Sunt multe exemple de persoane care au avut succes pentru că și-au asumat ceva și au tras tare spre realizarea sa.
La noi, în România, este la modă să fii “cârcotaș” la orice și tot timpul să fii expert la ceea ce a făcut celălalt – dar asta oare a adus ceva bun vreodată? Atunci, cum ar fi să fim mai buni fiecare pentru noi și să facem mai mult autocritică decât critică? 🙂
Știu că ar trebui să avem un cadru și un “context” mai bun, că în alte țări sunt condiții mai bune, diverse motive…  însă fiecare poate să Continue reading

De ce Rezoluțiile de Anul Nou nu funcționează (de obicei)

De ce Rezoluțiile de Anul Nou nu funcționează

De ce Rezoluțiile de Anul Nou nu funcționează

Începutul de an reprezintă pentru marea majoritate dintre noi un “restart”. De obicei, avem planuri mari și ne simțim încrezători că vom face unele lucruri diferit și mai bine. Tocmai de aceea, planurile și rezoluțiile pe care ți le fixezi la început de an sunt destul de mari.
Din păcate, multe planuri fixate nu vor ajunge să fie finalizate, defapt peste 80% dintre ele nu vor reuși să ajungă până la sfârșitul lunii februarie.

Conform studiilor, precizez că marea majoritate a oamenilor supraapreciază capacitatea lor de a atinge obiectivele pe termen scurt (6-12 luni) și își subapreciază capacitatea de a atinge obiectivele pe termen lung (2-5 ani). Aceștia își propun multe lucruri greu de realizat pe termen scurt, iar atunci când nu le realizează, se demotivează și, de fapt, ei nu mai luptă pentru un obiectiv pe termen lung cu care, cu pași mici, pot ajunge departe.

Mai jos, îți relatez câteva puncte care indică faptul că rezoluțiile tale de Anul Nou nu o să dureze, dacă sunt așa concepute; aceste puncte nu sunt inventate de mine, sunt diferite puncte care, în opinia experților, țin de atingerea obiectivelor stabilite: Continue reading

Antreprenoriat și inovare – Innovation IT 2019 eveniment business major în Maramureș

Innovation IT 2019 - ajutam dezvoltarea companiilor

Innovation IT a ajuns la a cincea ediție, și nu întâmplător. Acest eveniment reunește în fiecare an clienții One-IT, pentru a le arăta recunoștința pentru interesul și deschiderea lor către inovarea tehnologică. Și în acest an, partenerii noștri ne-au surprins cu noi soluții business, care propun simplificarea și eficientizarea afacerilor în diverse domenii. Ne bucurăm de fiecare dată că interesul clienților către tehnologia de ultimă generație este la cote înalte. Dorim să mulțumim tuturor clienților, partenerilor și colaboratorilor pentru că au fost alături de noi și ne-au împărtășit din experiențele, cunoștințele și soluțiile ingenioase, necesare pentru dezvoltarea oricărui business.

Evenimentul de anvergură, dedicat clienților business ai One-IT a avut loc joi, 14 noiembrie, la sala de evenimente „Primera” a Hotelului Primera Dru și a găzduit peste 140 de clienți și parteneri de elită.

Acest eveniment își pune amprenta an de an în mediul de afaceri regional, prin dezvoltarea și eficientizarea activității cu ajutorul tehnologiei. Ediția a cincea este dedicată prezentării noutăților IT, de către specialiști de top din domeniu, pentru sporirea productivității și securității unei companii. Continue reading

Adevărata valoare stă în ECHIPĂ – puncte-cheie valoroase în business

Echipa One-IT locul 1

One-IT Locul 1 – adevărata valoare stă în ECHIPĂ

 

Anul acesta împlinim 15 ani de activitate! 15 ani de când am început pe acest drum, plin de încredere și dorință de a contribui în mod real la succesul unei afaceri.

Am hotărât să scriu eu personal acest articol pentru a scoate în evidență care este adevărata valoare a One-IT, dar și câteva lucruri importante pe care le-am făcut în toți acești ani ca să creștem ca business.

Chiar de la începutul acestei afaceri mi-am dat seama că cea mai bună decizie a mea a fost aceea de a nu lucra singur. În prima fază a fost destul de greu deoarece credeam că eu le știu cel mai bine pe toate și că cel mai bine este să le rezolv eu pe toate, ceea ce în timp mi-a adus mult stres și agitatie, pentru a reuși să fac lucrurile să funcționeze bine în cadrul firmei.

În timp am învățat (mai mult nevoit) că trebuie să deleg unele responsabilități către echipă. Mi-am dat seama că este important să îmi dezvolt această echipă și să îi dau putere, pentru că acest lucru ne va duce mult mai departe.

În prezent, consider că într-o afacere este esențial să ai o echipă valoroasă, căreia să îi dai putere de decizie și încredere.

În cele ce urmează voi enunța câteva puncte-cheie pe care le consider valoroase în ceea ce privește viziunea unui business și pe care le-am învățat de-a lungul acestor ani:

  1. Vocea oricărui coleg este importantă

De multe ori le spun colegilor că părerea lor și felul în care văd ei lucrurile pot fi mult mai importante decât felul în care văd eu lucrurile. De ce?  Continue reading

Experiență interesantă la Gitex Technology Week în Dubai – One-IT prezintă soluții inovatoare de Realitate Augmentată

realitate augmentată

În perioada 14-18 octombrie am participat la Gitex Technology Week, care a avut loc în Dubai, unde One-IT a prezentat cele mai recente soluții de business bazate pe tehnologia Realității Augmentate.

Gitex este un eveniment de referință în domeniul tehnologiei mondiale. Este cel mai mare showroom de tehnologie din zona MENA și Asia de Sud, și a reprezentat o mare oportunitate pentru One-IT deoarece peste 120 de țări și companii de renume mondial și-au expus cele mai noi soluții tehnologice, cum ar fi: AI, blockchain, robotică, cloud, și altele.

La acest eveniment, One-IT a participat ca expozant la târgul expozițional, unde a prezentat vizitatorilor și potențialilor clienți cele mai recente soluții smart, bazate pe tehnologia Realității Augmentate. Aceste soluții sunt: Master OneAR, OneARchitect și One Assistance.

Master OneAR este o soluție de instruire pentru întreținere și servicii, care utilizează Realitatea Augmentată pentru a oferi instrucțiuni valoroase și intuitive. Această aplicație este utilizată pentru a vedea ansambluri de componente ale activelor și pentru a ajuta operatorii să înțeleagă complexitatea mașinilor de lucru. Continue reading

Ce este GDPR? Ce drepturi avem?

Regulamentul GDPR (General Data Protection Regulation) este noul regulament privind protecția datelor cu caracter personal, care intră în vigoare la data de 25 mai 2018. Acesta înlocuiește actuala lege privind procesarea datelor cu caracter personal. GDPR-ul definește clar principiile de procesare ale datelor cu caracter personal și drepturile cetățenilor Uniunii Europene. Pe lângă acestea, un aspect important este faptul că aduce și cerințe noi privind transparența și securitatea procesării datelor cu caracter personal.

Ce este GDPR? Ce drepturi avem?

Regulamentul GDPR acordă mai multe drepturi persoanelor cărora li se prelucrează date personale. Prezentăm aici pe scurt care sunt drepturile pe care le aveți:

  • Dreptul de acces al persoanei vizate (articolul 15 GDPR) –  orice cetățean ale cărui date personale sunt procesate trebuie să fie informat cu privire la scopul procesării, scopul utilizării datelor, durata procesării, modul în care datele îi sunt protejate etc. Consimțământul pentru procesarea acestor date trebuie dat de cetățean, granular la nivelul oricărei procesări (de exemplu dacă vrei să afli înălțimea lui și culoarea ochilor trebuie să spui de ce; dacă folosești aceste informări în procesări diferite – ai nevoie de două consimțăminte), Continue reading

„Innovation IT” 2017, eveniment business unic și inovator în Maramureș, powered by ONE-IT

Innovation IT 2017 - partenerii

„Innovation IT” 2017, eveniment business unic și inovator în Maramureș

Ajuns la cea de a III-a ediţie, „Innovation IT”, organizat de One-IT, a devenit treptat un eveniment de referință regională pe segmentul IT. Acesta a avut loc Joi, 16 noiembrie 2017, la Eurohotel Baia Mare şi a găzduit peste 130 invitaţi de seamă, clienţi business ai One-IT.
Cu sprijinul partenerilor, a fost posibilă conectarea mediului business local cu noile tendințe din domeniul IT. Acești parteneri ai ediției a III-a a evenimentului Innovation IT au fost: BitdefenderXeroxAcerHPLogitechDellMicrosoftTP-LinkAOCPhilipsCamelleonSpacerTransartFortinet şi Ruckus. O întreagă echipă de specialişti a prezentat într-un mod inedit şi interactiv soluţiile şi beneficiile pe care o companie le poate obţine în eficientizarea afacerii, ca urmare a integrării inovaţiilor din domeniul IT.

Evenimentul este unul important şi unic în Maramureş deoarece întruneşte o mare varietate de specialişti ai unor branduri IT de renume, care împreună colaborează pentru eficientizarea activităţii în companii. Scopul acestuia a fost acela de a prezenta companiilor zonale noile tendinţe şi tehnologii din domeniul IT, precum şi soluţiile IT inovatoare şi vitale mediului de business, prin care o afacere se poate dezvolta şi atinge succesul.  Read more »

Cum sa iti dezvolti local o afacere puternica

local businessCa să dezvolți local o afacere puternică, ai mare nevoie și de componenta de online. Tocmai de aceea te invit să participi la evenimentul Academia de eCommerce organizat de Silkweb pe tema: “Cum să ai cea mai tare afacere din oraşul tău”, marţi, 6 iunie, de la ora 18:00, la Biblioteca Judeţeană din Baia Mare.

În cadrul acestui eveniment o să afli:

  • Ce este important să promovezi într-o afacere locală;
  • Cum folosesti platformele sociale pentru a indruma clientii spre locatia ta;
  • De ce o prezenţă online înseamnă mai multe vânzări offline pentru tine;
  • Tactici şi bune practici de local SEO;
  • Despre conţinutul potrivit pentru publicul local;
  • Cum atragi mai mulţi clienţi locali cu reclame PPC;
  • Importanţa datelor structurate şi a datelor de contact.

Evenimenul va fi susţinut de Cosmin Dărăban, care are 17 ani de experienţă online, iar în ultimii 11 ani de activitate la SilkWEB, împreună cu echipa, a ajutat peste 500 de firme să îşi crească traficul şi vânzările online.

În cadrul evenimentului, în calitate de invitat, o sa vorbesc despre cum poţi cu ajutorul tehnologiei să menţii şi să măreşti numărul clienţilor în business-urile care au un punct de lucru fizic cu clienţii.

Participarea este GRATUITĂ! Te poţi înscrie aici: http://bit.ly/inscriere_Academia_eCommerce
Continue reading

Evenimentul INNOVATION IT 2016 in Baia Mare

Joi, 10 noiembrie 2016, am organizat împreună cu colegii din echipa One-IT a II-a ediție a evenimentului INNOVATION IT, eveniment dedicat clienților business One-IT.

Peste 100 de oameni de afaceri din Baia Mare și din județul Maramureş au participat la această conferinţă din domeniul tehnologiei, aici fiind prezenți în parteneriat cu One-IT și lideri mondiali în tehnologie: Dell, Microsoft, Bitdefender, Xerox, Logitech, CyberPower, Transart, Asus și Eaton.

Au fost prezentate multe informații din domeniul tehnologiei și despre dezvoltarea afacerilor.
Suntem convinşi că, având aceste informaţii la îndemână, oamenii de afaceri din Maramureş pot lua decizii mai bune şi îşi pot dezvolta mai sănătos firmele. Aceasta a fost dintotdeauna misiunea noastră, a echipei de la One IT — să aducem predictibilitate, stabilitate şi dezvoltare sănătoasă în mediul de afaceri zonal. Iar conferinţa Innovation IT reuşeşte foarte bine să ne împlinească acest obiectiv.

Scopul acestui eveniment a fost de a aduce mai aproape de clasa business din Maramureş cele mai noi tehnologii informatice şi soluţii de securizare a datelor pentru eficientizarea afacerilor. În sprijinul acestei idei, invitaţii One IT de anul acesta au vorbit despre inovaţiile pe care le aduc cele mai mari companii de hardware şi software din lume, dar şi despre pericolele la care se supun companiile în această eră digitală. În plus, s-a pus accent pe cele mai eficiente metode de securizare a informaţiilor business şi s-a creionat modelul unei afaceri de succes în anul 2017. Continue reading

5 lucruri care îmbunătățesc performanța în business

Performance

În decursul la 11 ani de când activez în business am observat câteva elemente esențiale care duc înspre performanța unei afaceri. Doresc să enumăr aici câteva dintre aceste elemente care sincer pot să fie benefice și in viața personală nu numai în business:

1. Acțiune față de non-acțiune.

Eu tot timpu prefer acțiunea pentru că acesta este lucrul care te duce mai aproape de ceea ce vrei să obții!
Există mulți oameni care preferă non-acțiunea dar dacă preferi non-acțiune poți să obții vreodată ceva?  Există o logică: mai întâii trebuie să vrei lucru, apoi trebuie să acționezi și pe urmă este posibil să obții acel lucru dar dacă Continue reading

Eveniment in Baia Mare: Finanţare nerambursabilă pentru echipamente IT

     Saptamana trecuta a fost organizat in Baia Mare un seminar de mare interes pentru companiile din sectorul privat din judeţul Maramureş. În parteneriat cu Sov Consulting, OTIMMC Cluj – CIAI Satu Mare şi Publicom, One-IT a organizat seminarul gratuit „Finanţare nerambursabilă pentru echipamente IT”, care s-a derulat la Best Western Eurohotel Baia Mare.

fonduri nerambursabile

Scopul seminarului a fost de a facilita accesul companiilor maramureşene la informaţii legate de finanţările nerambursabile disponibile în exerciţiul financiar 2016-2020. One-IT a venit, astfel, în întâmpinarea celor care doresc să-şi optimizeze procesele interne de lucru si sa creasca productivitatea cu ajutorul tehnologiei de ultimă generaţie şi care sunt interesaţi să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru achiziţionarea de echipamente IT — servere, calculatoare, laptopuri, multifuncţionale şi alte periferice —, software şi licenţe, precum şi pentru realizarea de software şi programe informatice personalizate afacerii lor sau domeniului lor de activitate. Continue reading

One-IT – Aniversare 12 Ani de activitate

– În aceşti 12 ani am investit energie în colaborarea cu clienţii noştri, să fim aproape de ei şi să le implementăm soluţii în afacerea lor care să-i conducă spre succes. Am ştiut dintotdeauna că există o strânsă legătură între dezvoltarea mediului de business în care activăm şi dezvoltarea companiei noastre. Tocmai de aceea ne-am concentrat mereu atenţia pe implicarea în proiecte şi parteneriate cu impact major şi imediat asupra comunităţii locale şi asupra mediului de afaceri din Maramureş şi din regiune. Iar misiunea noastră pentru viitor este să ne diversificăm şi mai mult paleta de servicii şi soluţii IT care să aducă plus valoare pentru cei care, în ultimii 12 ani, ne-au investit cu încredere — clienţi, parteneri de afaceri, societate civilă şi angajaţi. La acest moment aniversar, aducem clienţilor noştri soluţii noi IT care Continue reading