Innovation IT a ajuns la a cincea ediție, și nu întâmplător. Acest eveniment reunește în fiecare an clienții One-IT, pentru a le arăta recunoștința pentru interesul și deschiderea lor către inovarea tehnologică. Și în acest an, partenerii noștri ne-au surprins cu noi soluții business, care propun simplificarea și eficientizarea afacerilor în diverse domenii. Ne bucurăm de fiecare dată că interesul clienților către tehnologia de ultimă generație este la cote înalte. Dorim să mulțumim tuturor clienților, partenerilor și colaboratorilor pentru că au fost alături de noi și ne-au împărtășit din experiențele, cunoștințele și soluțiile ingenioase, necesare pentru dezvoltarea oricărui business.
Evenimentul de anvergură, dedicat clienților business ai One-IT a avut loc joi, 14 noiembrie, la sala de evenimente „Primera” a Hotelului Primera Dru și a găzduit peste 140 de clienți și parteneri de elită.
Acest eveniment își pune amprenta an de an în mediul de afaceri regional, prin dezvoltarea și eficientizarea activității cu ajutorul tehnologiei. Ediția a cincea este dedicată prezentării noutăților IT, de către specialiști de top din domeniu, pentru sporirea productivității și securității unei companii. Continue reading
 
				 Analiza cifrelor financiare din primul semestru al 2014 arată că One-IT a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 43%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Analiza cifrelor financiare din primul semestru al 2014 arată că One-IT a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 43%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
 Intr-adevar atunci cand calculatoarele noastre incep sa isi actualizeze soft-urile lucreaza mai incet in aplicatiile clasice, dar este necesar sa se faca acest update pentru a le mentine in functiune si sa nu fie vulnerabile.